Aplicarea legii penale mai favorabile. Decizie importantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

15-05-2014

Una dintre problemele cele mai des întâlnite în materie penală ca urmare a intrării în vigoare a codului penal se referă la modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile.

Mai concret, într-o cauză penală aflată pe rol trebuie aplicat unul dintre cele două coduri penale sau este posibilă aplicarea ambelor coduri, respectiv aplicarea unor instituţii din vechiul cod şi a altora din noul cod în funcţie de legea mai favorabilă în concret inculpatului raportată strict la instituţia respectivă?

Problema care a fost reflectată şi de presă cu ocazia judecării unor dosare „celebre” îşi are cauza în faptul că legea de punere în aplicare a noului cod penal, din păcate nu a prevăzut modalitatea în care trebuie aplicată, în concret, legea mai favorabilă.

Ca atare, uzând de noua procedură prin care se poate solicita Instanţei Supreme un punct de vedere ce devine obligatoriu pentru toate procesele, Curtea de Apel Bucureşti a cerut pronunţarea unei hotărâri care să clarifice dacă în aceaşi cauză, cu privire la acelaşi inculpat se pot aplica ambele coduri penale.

Prin Decizia nr. 2/2014 pronunÅ£ată în urma acestei sesizări, ÃŽnalta Curte de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie a admis sesizarea ÅŸi prin care se solicit pronunÅ£area unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul prescripÅ£iei răspunderii penale, respectiv, dacă prescripÅ£ia răspunderii penale reprezintă o instituÅ£ie autonomă faţă de instituÅ£ia pedepsei ÅŸi ,în aplicarea art.5 din Codul penal,  a stabilit că prescripÅ£ia răspunderii penale reprezintă o instituÅ£ie autonomă faţă de instituÅ£ia pedepsei

          ÃŽn consecinţă, ÃŽnalta Curte a stabilit că pot fi aplicate în acelaÅŸi proces prevederile ambelor coduri penale. Astfel, este posibilă spre exemplu, aplicarea limitelor de pedeapsă din noul cod penal care, în majoritatea situaÅ£iilor sunt mai reduse decît cele din vechiul cod, iar prescripÅ£ia răspunderii penale va fi calculată cu privire la aceste limite potrivit codului vechi care este mai favorabil în ceea ce priveÅŸte teremenele de prescripÅ£ie.

            Decizia este prima pronunÅ£ată de ÃŽnalta Curte cu privire la aceste aspecte de aplicare în timp a legii, dar nu ar fi exclus să vedem, în curând,  o interpretare contrară a CurÅ£ii ConstituÅ£ionale